„Anul Nou care n-a fost”, de Bogdan Mureşanu, nominalizat la European Film Awards

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Festivalul Naţional de Comedie Galaţi

  • Scurt istoric
În urmă cu 35 de ani se lansa la Galaţi o manifestare teatrală cu totul deosebită – FESTIVALUL DE COMEDIE – care, cu trecerea anilor, avea să poziţioneze definitiv oraşul de la Dunăre pe harta culturală românească, iar municipiul să devină CAPITALA COMEDIEI.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini”
Vlad Vasiliu

De altfel, după cum mândrie o afirmă de fiecare dată actorul şi directorul actual al teatrului gălăţean, Vlad Vasiliu (care anul acesta a împlinit o frumoasă vârstă, la câteva zile după ce gongul a bătut la finalul evenimentului de tradiţie), Teatrul Dramatic „Fani Tardini”(foto) a fost primul  teatru din ţară care a organizat un Festival de Comedie.

De-a lungul anilor, receptivitatea publicului pentru teatru, dar şi pentru munca actorilor, a crescut iar iubitorii de teatru lde pretutindeni şi-au manifestat constat interesul faţă de piesele puse în scenă la „Dramaticul”gălăţean de fiecare dată când a fost lansat „Festivalul”.
Pentru eveniment, ce a devenit o emblemă a oraşului, şi pentru dorinţa noastră de a menţine ştacheta valorilor cât mai sus. N-a fost nici uşor, nici greu – a fost viaţă adevărată dăruită teatrului”, Vlad Vasiliu, octombrie 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu