Directorul teatrului gălăţean, actorul Vlad Vasiliu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă că vrea, cu ocazia Sărbătorilor organizate de Zilele Municipiului, să comemoreze cei 100 de ani de la moartea dramaturgului printr-o manifestare teatrală de excepţie.
 |
Teatrul Dramatic "FANI TARDINI"- Galaţi |
„
Nu puteam să trecem peste acest moment, Anul Caragiale, fără să-l omagiem pe marele dramaturg. Am conceput acest moment încă de la începutul anului şi am considerat că e ideal să se desfăşoare în săptămâna Sărbătorilor Galaţiului. Deşi am avut solicitări, nu am mai putut apela la trupe mari, din Bucureşti, din cauza cheltuielilor foarte costisitoare care ar fi intervenit, cu plata cazării, mesei şi a deplasărilor. Dar sperăm să-i bucurăm pe gălăţeni, cu cinci Zile Caragiale de Serbările Galaţiului" a declarat Vasiliu jurnaliştilor prezenţi.
 |
Teatrul Maria Filotti - Brăila |
 |
Teatrul V.I.Popa - Bârlad |
Astfel, în perioada 26-29 noiembrie, scena Teatrului Dramatic va găzdui cinci reprezentaţii actoriceşti de gen susţinute de trupele din Galaţi (Teatrul "Fani Tardini") - 3 piese, Bârlad (Teatrul V.I.Popa) şi Brăila (Teatrul "Maria Filotti") câte o piesă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu