„Anul Nou care n-a fost”, de Bogdan Mureşanu, nominalizat la European Film Awards

luni, 28 octombrie 2013

FESTIVALUL NAŢIONAL de COMEDIE: A doua săptămână a competiţiei teatrale este deschisă de actorii din Arad

În prima zi a celei de a doua săptămâni a Festivalului Naţional de Comedie vor urca pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” - Arad cu o piesă de N.V.Gogol, "CĂSĂTORIA".
  • "Spectacolul se înscrie în seria producţiilor arădene de teatru care valorifică marile scrieri ale dramaturgiei universale. „Căsătoria“ este un spectacol inspirat din creaţia lui N. V. Gogol, un scriitor care a urmărit să redea cât mai fidel adevărul vieţii şi să dezvăluie faţa ascunsă a societăţii nobiliare a timpurilor sale. Premiera comediei „Căsătoria“ a avut loc la 9 decembrie 1842, la Petersburg, iar premiera moscovită – la Teatrul Mare, în 5 februarie 1843. De atunci, comedia lui Gogol a suscitat interesul şi imaginaţia regizorilor, ea regăsindu-se în repertoriul celor mai importante teatre ale lumii"... http://www.aradon.ro
Laurian Oniga, regizorul acestei piese, mărturisea într-un interviu:"Mi-am propus să lucrez şi să creez in spectacol care să nu aibă nici o legătură cu <ceea ce se poartă>acum în teatrul românesc. Fără urlete, vulgarităţi, stări artificiale, efecte de lumini de discotecă, forme fără fond care fac snobismul unora dintre noi să frisoneze; se poate ajunge cusmerenie la ceea ce un autor cum este Gogol, îţi propune. O POVESTE. Am reînvăţat împreună să spunem o poveste. ...Trebuie doar să ne reamintim de faptul că povestea se rosteşte pe scenă prin personaje, iar personajele sunt creaţia actorilor. Să provoc doar actorul să creeze este mai mult decât am visat..."
foto-http://www.virtualarad.net
regizor Laurian Oniga
Regia şi decorurile: Laurian Oniga
Distribuţia: OLTEA BLAGA, Carmen Butariu, Liliana Balica, Florin Covalciuc, Ionel Bulbuc, Dan Covrig, Călin Stanciu, Doru Nica, Roxana Sabău, Constantin Florea, Sorin Calotă
Asistent regie: Florin Covalciuc
Costume: Indre Colta
Light design: Lucian Moga
Make-up artist: Monica Popmarc
Regia tehnică: Claudiu Oblea
Lumini: Horaţiu Maftei
Sunet: George Dancu
Şef producţie: Ing. ION STAN

Piesa este programată pentru ora 19.00 şi preţul unui bilet este de 31,5 lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu