Cristian Theodor Popescu (regizor) - MEDALION

Theodor Cristian Popescu s-a născut în 1967, la Turda. A absolvit în 1994 Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (clasa Valeriu Moisescu). S-a orientat de la început spre textul contemporan, montând în premieră piese de Radu Macrinici şi Andreea Vălean.

În 1997, a înfiinţat Compania 777, care a realizat, în regia sa, patru coproducţii viu comentate: cu Teatrul Odeon şi Sounds of Progress din Glasgow - Copiii unui Dumnezeu mai mic de Mark Medoff (1997); cu Teatrul Nottara şi Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă - controversatul Îngeri în America de Tony Kushner (1999); tot cu Teatrul Nottara - DaDaDans (în coregrafia lui Florin Fieroiu); cu Teatrul Bulandra - Trilogie belgrădeană de Biljana Srbljanovic.

A fost rezident la Royal Court, în '98. În 2000, a plecat cu o bursă Fulbright la Universitatea din Montana (SUA). S-a stabilit în cele din urmă în Canada, la Montréal. Din 2004, are propria sa companie, care îi poartă numele.

A pus în scenă: Poveşti de familie de Biljana Srbljanovic (2004) şi Chip de foc de Marius von Mayenburg (2005), prezentate la Théâtre Prospero. A lucrat, cu studenţii de la École Nationale de Théâtre du Canada şi École Supérieure de Théâtre de l'UQAM, texte de ultimă oră (Krum de Hanoch Levin şi Push up 1-3 de Roland Schimmelpfennig, prezentat şi la Sibiu, în 2006). Este cel care l-aintrodus pe dramaturgul german în cultura teatrală francofonă din Canada, montând în premieră:Push up 1-3, Noaptea arabă (2007), coproducţie Théâtre de Quat'Sous - Compania Theodor Cristian Popescu, şi Femeia din trecut (2008), la Théâtre Prospero.

În ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru, din 2012, a „debutat" în calitate de istoric al teatrului. Volumul său se intitulează „Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989", 
a apărut la Editura Eikon şi reprezintă, după cum a declarat chiar autorul, „o încercare de contextualizare a manifestărilor teatrale independente în primul deceniu după 1989, fără intenţia de a acoperi exhaustiv subiectul, ci mai curând de a depista tendinţe, orientări, strategii şi, nu în ultimul rând, de a analiza activitatea unor artişti cât timp sunt încă în viaţă".

•  Cronicarul Miruna Runcan este de părere că:  „Teza de doctorat a regizorului Theodor-Cristian Popescu vine să sistematizeze, pentru prima dată în România, destinul istoric, contextul social politic şi cultural, dar şi fundamentele teoretice ale mişcării teatrale independente de la noi, în cel dintâi deceniu de după comunism. Temeiul motivaţional al unei asemenea - complexe şi dificile - întreprinderi e dublu: pe de-o parte, efortul autorului vine să compenseze absenţa (cu foarte puţine excepţii) a unor programe de cercetare istorică şi teoretică a mişcării teatrale din contemporaneitatea recentă, serioase şi de durată, provenind din partea teatrologilor şi criticilor teatrali. E, de altfel, o întristătoare constantă la noi, dacă stăm să ne gândim că, încă din interbelic, cele mai temeinice sinteze referitoare la spaţiul teatral naţional vin dinspre publicistica unor regizori ca Ion Sava, şi nu dinspre teoreticieni ori istorici ca Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu ori Alice Voinescu".

Pe de altă parte, autorul se declară, de la primele rânduri ale preambulului, direct implicat atât în istoria pe care încearcă să o lumineze, cât şi în procesul de reflecţie - teoretică, managerială, comparatistică şi estetică - asupra condiţiei însăşi a teatrului produs în regim independent. Jocul subtil de obiectivare a unei experienţe personale - dintre cele mai dinamice şi mai curajoase, s-o recunoaştem - e şi caracteristica principală a acestei teze de doctorat - una impresionantă prin... «normalitatea» ei, dar şi prin consecvenţa, seninătatea şi adâncimea spiritului său critic, în condiţiile în care precarul, improvizaţia şi impresionismul volatil par să facă, adesea, legea în câmpul propriu-zis al mişcării noastre teatrale. Necesitatea, ba chiar urgenţa abordării unei asemenea teme cu o rigoare de nivel academic e, din punctul meu de vedere, una indiscutabilă. Iar faptul că ea e investigată pentru prima dată de către unul dintre actorii săi de marcă, de altfel şi un profesor talentat şi dedicat, pare să constituie o garanţie de veridicitate, dar şi una de entuziasm scrutător".de cultura@romanialibera.ro , 04 noiembrie 2012